Rezervari on-line

Maramures


Zona Maramureşului are o atât de bogată ofertă turistică, încât singurul lucru care nu este disponibil în limitele acesteia e marea. În rest, regiunea acoperă totul, de la excursii pe munte şi sporturi extreme la turism cultural şi religios, după preferinţele fiecăruia şi în funcţie de anotimp. Dacă sunteţi un iubitor al naturii, cu siguranţă veţi iubi peisajele montane şi ale văilor, care vă lasă fără respiraţie. Mai mult de 30 de zone naturale protejate, pajişti line, pline de iarbă în timpul verii şi de zăpadă în timpul iernii, munţi acoperiţi de păduri veşnic înverzite, toate se oglindesc în ape limpezi, de cristal, întinse pe toată regiunea. Însă Maramureşul nu oferă numai o lecţie de geografie; cultura şi istoria sunt două dintre caracteristicile principale care definesc acest teritoriu. Există în această zonă numeroase locuri istorice, muzee şi care memoriale. Faima regiunii se datorează mai ales monumentelor arhitecturale tradiţionale, peste 200, perfect păstrate până în prezent. Toate acestea sunt pentru locuitori parte din viaţa de zi cu zi: case tradiţionale încântătoare, porţi minunate din lemn, cunoscute peste tot în lume, biserici frumoase din lemn, cu turnuri care parcă ating cerul. Construite cu secole înainte şi decorate în interior cu fresce extraordinare, bisericile din lemn din această regiune nu reprezintă un simplu muzeu: ele sunt deschise pentru public, iar slujbele se fac regulat.
Unicitatea şi marea lor valoare a acestor biserici au fost recunoscute de către una dintre cele mai importante autorităţi ale lumii, UNESCO, ce a inclus opt dintre ele în Lista Internaţională a Moştenirilor. Entuziaştii sportului şi ai activităţilor in aer libersunt bineveniţi în Maramureş. Vânătorii vor aprecia cu siguranţă oferta bogată a vânatului, iar pescarii vor alege fie lacurile, iazurile sau numeroasele râuri care parcurg ţinutul. Schiorii şi fanii sporturilor de iarnă se vor simţi bine glisând pe pârtiile aflate pe numeroasele resorturi montane. Şi alte sporturi aventuroase pot fi practicate aici: rafting, canoe, planare etc. Borsa este o statiune climaterica cu un climat tonic-stimulant, cu aer curat, lipsit de praf si alergeni recomandata pentru odihna sau pentru practicarea turismului montan.
Statiune situata in muntii Rodnei, pe Valea Viseului, in judetul Maramures, la circa 100 km de Bistrita si 130 de Baia Mare.
Situata la o altitudine de 850 m, in sezonul de iarna statiunea ofera partii de schi si sanie, trambulina naturala (50m), unica in Europa. Sezonul alb dureaza din decembrie pana in aprilie. Pe timp de vara este loc de plecare in traseele din Rezervatia Rodnei.