Cristian Brasov
Pe orice turist pornit să descopere frumuseţea acestei zone transilvane, căutând Cetatea Ţărănească a Râşnovului sau Castelul Bran, drumul îl va conduce prin Cristian, de unde lesne poţi ajunge şi în Poiana Braşov, care i-a aparţinut odinioară, sau spre Câmpulung, lăsând deoparte Moieciul, Fundata sau Şirnea, urmând vechiul traseu comercial care lega Ardealul de Ţara Românească.
Dincolo de orice exagerări, cristolovenii sunt foarte mândri de comuna lor, care a oscilat în titulatură între statutul de sat şi oraş, şi pe bună dreptate, căci localitatea aşezată de-a lungul drumului naţional 73, în apropierea râului Ghimbăşel, este una dintre puţinele aşezări cu două „vetre ale satului”, una românească, denumită „cutun” şi cealaltă săsească. Chiar şi astăzi, organizarea străveche, care separa cele două comunităţi etnice, n-a ştirbit cu nimic frumuseţea unităţii administrative, românii şi saşii împrumutând unii de la alţii tradiţia construcţiei şi a gospodăriei. Întins doar puţin peste 27 de kilometri pătraţi, Cristianul şi-a demonstrat în istorie importanţa, rezistând cu cerbicie încercărilor potrivnice, afirmându-se azi ca una dintre localităţile care şi-a gestionat cel mai bine oportunitățile, oferind teren pentru investitorii străini şi români în beneficiul propriului buget.
„Un sat foarte frumos”, spunea în 1773 Iosif al II-lea şi nu greşea deloc, pentru că şi acum Cristianul a rămas cu aceeaşi pecete inconfundabilă de aşezare-model pentru localităţile din Ţara Bârsei.
Odinioară, sub numele de Neustadt, saşii îl numărau printre reperele importante care configurau „Das Burzenland”, aşa cum reiese din reconstituirea graficianului Radu Oltean şi a istoricului Neagu Djuvara. Astăzi, Cristianul este acelaşi punct distinct pe harta Transilvaniei, cu o înfăţişare de modernitate bine temperată, păstrând patina de vreme şi câteva obiective istorice din fabuloasa medievalitate.
Cristianul e o poartă deschisă, o invitaţie de a descoperi „devenirea întru fiinţă” a unei comunităţi.
Veniţi la Cristian, a cărui denumire vine cu siguranţă de la creştinii ce au durat pentru totdeauna o construcţie de umanitate! Fără îndoială, aflându-te într-un asemenea loc, poţi exclama, la fel ca Lucian Blaga, că „veşnicia s-a născut la sat”.