Lacurile Plitvice
 |  |
Parcul National Plitvice - spectaculozitatea acestuia este data de cele 16 lacuri legate prin 92 de cascade si caderi de apa, formate de-a lungul a 40.000 de ani si de depunerile de calcar de pe vegetatia subacvatica. Lacurile sunt populate cu diverse specii de pastravi, iar la suprafata ratele salbatice domina peisajul. Teritoriul parcului este de 200 km², diferenta de nivel dintre primul si ultimul lac fiind de 136 m, iar cea mai mare cadere de apa avand o inaltime de 76 m.
In 1949, Parlamentul Republicii Croatia declara parcul Plitvice rezervatie naturala protejata. In urmatorii 48 de ani, anumite solutii si adaugiri au fost operate, ultima schimbare avand loc in 1997, cand largirea bazinului parcului pana la 266 kilometri patrati a fost legalizata. Parcul reprezinta un sistem carstic format din 16 lacuri, care au drept numitor comun raul Plitvice. Acestea se impart in doua parti, in functie de pozitia lor geografica. Astfel, au devenit cunoscute sub numele de Lacurile de sus si Lacurile de jos.
Dintre acestea, se distinge lacul Kozjak, care este cel mai intins, fiind in acelasi timp si navigabil.
Zona este “condimentata” cu zeci de cascade spectaculoase, unele de formatie recenta. Accesul catre ele este facilitat de mici podete din lemn, a caror arhitectura simpla se integreaza peisajului aparent salbatic. Raul Plitvice are o lungime de 4 kilometri si este parte integrata a rezervatiei, apele sale dand nastere celei mai mari cascade din zona, care are o inaltime de 76 metri.
Structura geologica a zonei pe care se intinde parcul este parte a unui mediu cu precadere carbonic ale carui straturi superioare dateaza din era mezozoica.
Cele mai intalnite roci sunt calcarul si dolomita (mineral format din carbonat de calciu si carbonat de magneziu, cristalizat in sistemul romboedric), fiecare dintre ele avand un numar mare de varietati, care sunt evidentiate de relief si de prezenta sau absenta apei.
Pozitionarea dolomitei, o roca mai putin poroasa, langa straturile de calciu din era jurasicului, este principalul fapt responsabil de formele “generoase” ale parcului.
Caracteristicile hidrogeologice specifice ale dolomitei au facut posibila crearea lacurilor si a canioanelor in straturile care dateaza din era cretacica. Exceptand fenomenul morfologic uzual specific zonelor carstice, complexul si-a creat in mod natural propriul sistem subteran de pesteri, cavitati si abisuri. Pana in prezent au fost identificate aproximativ 50 astfel de intrari, insa nu toate prezinta interes turistic, iar un numar si mai mic dintre acestea sunt accesibile.Varietatea fascinanta a culorilor rocilor poate tine un turist ocupat chiar si o zi intreaga. Travertine, cascade, roci colorate, lacuri, pesteri, acest ecosistem le adaposteste pe toate.
Dintre acestea, se distinge lacul Kozjak, care este cel mai intins, fiind in acelasi timp si navigabil.
Zona este “condimentata” cu zeci de cascade spectaculoase, unele de formatie recenta. Accesul catre ele este facilitat de mici podete din lemn, a caror arhitectura simpla se integreaza peisajului aparent salbatic. Raul Plitvice are o lungime de 4 kilometri si este parte integrata a rezervatiei, apele sale dand nastere celei mai mari cascade din zona, care are o inaltime de 76 metri.
Structura geologica a zonei pe care se intinde parcul este parte a unui mediu cu precadere carbonic ale carui straturi superioare dateaza din era mezozoica.
Cele mai intalnite roci sunt calcarul si dolomita (mineral format din carbonat de calciu si carbonat de magneziu, cristalizat in sistemul romboedric), fiecare dintre ele avand un numar mare de varietati, care sunt evidentiate de relief si de prezenta sau absenta apei.
Pozitionarea dolomitei, o roca mai putin poroasa, langa straturile de calciu din era jurasicului, este principalul fapt responsabil de formele “generoase” ale parcului.
Caracteristicile hidrogeologice specifice ale dolomitei au facut posibila crearea lacurilor si a canioanelor in straturile care dateaza din era cretacica. Exceptand fenomenul morfologic uzual specific zonelor carstice, complexul si-a creat in mod natural propriul sistem subteran de pesteri, cavitati si abisuri. Pana in prezent au fost identificate aproximativ 50 astfel de intrari, insa nu toate prezinta interes turistic, iar un numar si mai mic dintre acestea sunt accesibile.Varietatea fascinanta a culorilor rocilor poate tine un turist ocupat chiar si o zi intreaga. Travertine, cascade, roci colorate, lacuri, pesteri, acest ecosistem le adaposteste pe toate.
