Rezervari on-line

REVELION 2026

Rezervări: tel. 0749 262390; 0351 181739; email adielatravel@yahoo.com

 

SENIOR VOYAGE

REVELION CU SPECIFIC PORTUGHEZ

Lisabona – Aveiro – Coimbra – Porto – Tomar – Fátima – Mănăstirea Batalha – Óbidos

 

PERIOADA: 27.12.2025 – 03.01.2026

PREȚ: 840 € / persoană în cameră dublă/ program

 

Portugalia, o destinație idilică unde vara se prelungește cu aroganță tot anul. Vino să descoperim cele mai faimoase locuri care definesc acest paradis din vestul Europei, într-o aventură de o săptămână între Porto și Lisabona. De la sate și orașe istorice, la peisaje surprinzătoare și gastronomie savuroasă, Portugalia se dovedește a fi o gazdă generoasă. Sărbătorile devin o ocazie unică de a experimenta autenticitatea și bogăția culturii portugheze într-un decor îmbietor, irepetabil în restul anului

 

Ce te va încânta în această călătorie

Un tur relaxat pe canalele din Aveiro la bordul unui moliceiro, ambarcațiunea tradițională a orașului

O călătorie cu emblematicul tramvai galben al Lisabonei prin cartierul Alfama

Una dintre cele mai vechi universități ale lumii în Coimbra - cândva capitala Portugaliei

Un pahar de porto, chiar la el acasă, în orașul Porto

Vizita la celebra Mănăstire Batalha, cu arhitectură remarcabilă și de o serenitate cu totul aparte

O audiție de fado, muzică tradițională lusitană

Savoarea preparatelor culinare de pe coasta Portugaliei

Lisabona, bine te-am găsit! După ce vei ateriza, ghidul te va întâmpina și vom începe împreună această aventură minunată. Ne îndreptăm spre cartierul nostru general din Figueira da Foz, stațiune populară printre turiștii portughezi de peste un secol, în prezent devenită populară și printre turiști din alte țări, la un complex hotelier cu plaja proprie. Plaja generoasă și cazino-ul de aici sunt completate de cafenele și magazine pline de farmec local, indiferent de sezon.

Pe drumul cu autocarul ne familiarizăm cu programul de activități pentru următoarele zile. Ai ocazia să decizi ce excursii opționale ți se potrivesc, dacă nu ai făcut-o încă și să te cunoști cu ceilalți călători care ne însoțesc.

 

TARIFUL INCLUDE

7 nopți cazare la hotel 3* în Figueira da Foz

Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă

Cină de revelion cu muzică

Transport avion București –Lisabona – București

Taxele de aeroport

Transfer aeroport–hotel–aeroport

Tur panoramic de Lisabona

Vizite ghidate conform descrierii

Transport autocar clasificat la destinație

Asistență turistică pentru întreaga perioadă

 

TARIFUL NU INCLUDE

Taxa stațiune: 2 €/persoană/ zi, va fi achitată la hotel (taxa este valabilă în momentul publicării programului, dar poate suferi modificari, fiind independentă de agenția de turism)

Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno

Intrările la obiectivele turistice

Mese de prânz

Cheltuieli personale

 

Reduceri & Suplimente

Supliment SGL: 140 euro

Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au însoțitor peste 55 ani achită un supliment de 50 euro

 

EXCURSII OPȚIONALE

Aveiro și Coimbra: 55 €/ persoană

Porto: 65 €/ persoană

Lisabona: 65 €/ persoană

Óbidos și Mănăstirea Batalha: 55 €/ persoană

Tomar și Fátima: 55 €/ persoană

!! Reducere 10% la pachetul de  excursii opționale la achiziționarea  în avans, din țară, a  minim 3 excursii opționale.

 

LOCURI PREFERENȚIALE EXCURSII OPȚIONALE

Nou! Supliment loc preferențial autocar: 25 €/ persoană

Locurile preferențiale sunt limitate la primele 2 banchete.

Locurile preferențiale pot fi selectate doar în momentul efectuării rezervării și nu pot fi adăugate ulterior sau pe o rezervare existentă.

 

NOTE EXCURSII OPȚIONALE

Tarifele excursiilor opționale includ ghidajul în limba română și transportul cu autocar clasificat pe traseul indicat.

Tarifele excursiilor opționale nu includ intrări la obiectivele turistice, plimbări cu barca, degustări sau mese de prânz.

Obiectivele turistice menționate în programul excursiilor opționale se vizitează doar la exterior.

Biletele de intrare sunt valabile la data publicării programului, dar sunt informative și pot suferi modificari, fiind independente de agenția de turism.

Grup minim pentru a organiza excursiile opționale: 20 persoane.

Excursiile opționale se achită online, în agenție sau la ghid (la destinație doar în numerar, fără discount)

Ultima dată de achiziționare a excursiilor opționale cu reducere, este la plata finală, cu 21 zile înaintea datei de începere a programului turistic. 

 

EXCURSII GRATUITE

Tur panoramic de Lisabona

Luăm un prim contact cu Lisabona printr-un tur paronamic prin care descoperim Podul Vasco da Gama și Parcul Naţiunilor, construit cu prilejul expoziţiei mondiale din 1998, parc ı̂n care se află Gara Oriente, Ocenariu, Pavilionul Cunoaşterii, Pavilionul Portugaliei, Turnul Vasco da Gama și telecabinele care merg de-a lungul fluviului Tajo. Atmosfera locului este de poveste, iar străzile pitorești animate de o forfotă pașnică. Lisabona are foarte multe de oferit. Nu o spunem doar noi, ci și sutele de mii de vizitatori care o vizitează ı̂n fiecare an. Deci, facem așa cum trebuie și promitem să revenim în excursia opțională de o zi dedicată capitalei. Turul panoramic se va realiza fie în prima zi de program, în drum de la aeroport spre hotel sau în ultima zi, înainte de transferul la aeroport

 

EXCURSII OPȚIONALE

Aveiro și Coimbra: 55 €/ persoană

Aveiro, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Portugaliei este adesea

supranumit "Veneţia portugheză", datorită ambarcațiunilor tradiționale ale orașului pictate în culori vii, care seamănă cu gondolele (moliceiros), a podurilor arcuite și a rețelei de canale pitorești. Primul lucru pe care îl putem face este să

urcăm la bordul unui moliciero (extracost), pentru un tur relaxat pe canale. Ne vom petrece restul timpului explorând centrul vechi, încercând mâncarea tipic portugheză într-unul dintre numeroasele restaurante de lângă piața de pește și degustând dulciurile tradiționale ale orașului - ovos moles, deliciu inventat de calugărițele din cetate în urmă cu secole. Urmând coasta Atlanticului, la 13 km descoperim frumoasa stațiune Costa Nova, faimoasă pentru casele tradiţionale (palheiros) vopsite în dungi verticale şi orizontale viu colorate.

Apoi ne îndreptăm spre Coimbra, prima capitală a Regatului Portugaliei în perioada Evului Mediu şi gazda celei mai vechi universităţi din lume. Clădirea

Universității domină orizontul, iar alte clădiri monumentale stau mărturie moștenirii regale a orașului. Facem o vizită în complexul universitar ridicat în secolele XVI-XVII, după care ne bucurăm de un tur al orașului vechi. Vom întâlni

studenți la fiecare pas pe străzile înguste, tineri îmbrăcați în pelerine negre, în timp ce atmosfera este întregită de muzica fado, cântată de muzicieni stradali.

Cost suplimentar, se achită la destinație: 15 euro/ persoană, plimbarea cu moliciero.

 

Porto: 65 €/ persoană

Doar gândul la faima vinului de Porto ar fi de ajuns să sărim din pat și să ne

pregătim cum se cuvine pentru acastă excursie. Un oraș eminamente romantic, așezat pe malurile râului Douro și al doilea ca mărime din Portugalia, Porto este o destinație îndrăgită atât de câtre iubitorii de vinuri alese, de gurmanzi, de cupluri îndrăgostite și de celebrități din toată lumea. La sosire, vom face un tur la pas prin hățișul de alei întortocheate, scări încrucișate, biserici baroce și poduri maiestuoase. Vom explora centrul orașului, poposind la punctele arhitecturale emblematice: Palácio da Bolsa, Avenida dos Aliados, Turnul Clérigos și Librăria Lello, cea care a inspirat-o pe celebra autoare a cărților Harry Potter. Apoi intrăm în cartierul Ribeira, patrimoniu UNESCO, un loc care ne va cuceri inimile cu labirintul său de straduțe în zig-zag, care se întinde până la râul Douro. Avem ocazia de a experimenta o croazieră pe râu (extracost) și admira îndrăgitele rabelos – bărcile tradiționale utilizate pentru transportul butoaielor de vin Porto dinspre podgoriile din Valea Douro până la cramele vechi de secole din port. La final, ce putem face mai bine dacât să savurăm faimosul vin de Porto, la o cramă din Vila Nova de Gaia?

Cost suplimentar pentru cine dorește, se achită la destinație: 20 euro/ persoană, croaziera pe la cele 6 poduri; 3 euro/ persoană, bilet intrare Catedrala din Porto.

 

Lisabona: 65 €/ persoană

Dedicăm acestă zi capitalei Portugaliei. Un tablou unic de arhitectură

uluitoare, restaurante excelente și accesibile, străzi lăturalnice pitorești și aerul sărat al Atlanticului – vei avea sentimentul limpede că te afli pe marginea Europei. Lisabona este considerat orașul celor șapte coline, însă monumentul de pe vârful cel mai vizibil este fără nicio îndoială Castelo Sao Jorge. Principalele districte de interes pentru vizitatori sunt centrul Baixei, Chiado, Bairro Alto și Alfama. Către vest se întinde Belém-ul, un loc care nu trebuie ratat și punctul de start al turului nostru. Vizităm Turnul Belém, emblematică structură fortificată proiectată inițial ca far, cu rol important în descoperirile geografice ale portughezilor pe mare. În apropiere oprim la vasta și spectaculoasa Mănăstire Jeronimos, construită pentru a comemora întoarcerea lui Vasco de Gama din India și inclusă pe lista UNESCO. După atâta explorare, ne răsfățăm cu o porție delicioasă de Pasteis de Belém, faimos desert portughez, într-o cofetărie celebră. După momentul dulce, continuăm vizita cu un tur panoramic care ne dă ocazia să bifăm câteva repere arhitecturale și istorice de seamă: Biserica Estrela, Piaţa Marques de Pombal, Bulevardul Liberdade şi Piaţa Restaurării Independenţei. Timp liber la dispoziție pentru a explora în continuare cartierele fermecătoare ale orașului, restaurantele tradiționale sau bulevardele cu multe magazine. De neratat este colina Alfama, în care pierzi orice simț al direcției și pătrunzi literalmente în sufletul orașului. Evident, nu poți spune că ai fost în Lisabona dacă n-ai urcat sau măcar fotografiat cu unul dintre faimoasele tramvaie galbene, emblematice pentru capitală.

 

Óbidos și Mănăstirea Batalha: 55 €/ persoană

Azi ne propunem să vedem Óbidos, descris adesea drept cel mai romantic sat medieval din Portugalia, una dintre cele şapte minuni ale Portugaliei, supranumit și Oraşul Reginelor.  Înconjurat de ziduri cu creneluri impresionane, în mijlocul orașului se înalță palatul regal construit de mauri. Óbidos ne aminteşte de singura regină portugheza care a fost sanctificată. Explorăm centrul vechi, palatul regal și obiectivele turistice de top ale orașului. Intrăm într-o biserica istorică ce a renăscut ca librărie modernă și facem o pauză pentru a degustara lichiorul tradiţional Ginjinha, servit în pahare de ciocolată și alte bunătăţi locale.

După-amiază plecăm spre Mănăstirea Batalha, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, una dintre cele mai de seamă comori naționale ale Portugaliei și printre cele mai reprezentative obiective arhitecturale în stil gotic din Peninsula Iberică. Mănăstirea are o anumită magie cu ornamentele sale complexe, manueline și structura acoperișului nefinalizată, a Capelei sugestiv denumită Imperfeitas. Aceasta reușește să uimească anual mii de turiști care vin în pelerinaj la Batalha.

Cost suplimentar, se achită la destinație: 10 euro/ persoană, bilet intrare Mănăstirea Batalha.

 

Tomar și Fátima: 55 €/ persoană

Tomar este unul dintre cele mai pline de farmec orășele din Portugalia, care cucerește de la prima vedere. Însă ceea ce face ca Tomar să fie cu adevărat extraordinar este Mănăstirea Ordinul lui Hristos, ansamblu arhitectural monahal cu totul aparte, care a fost la origine o fortăreaţă a ordinului Templierilor în secolul al XII-lea. Misteriosul ordin al templierilor deținea o putere enormă în Portugalia secolelor XII-XVI și a finanțat expedițiile care au dus la marile descoperiri ale epocii. Mănăstirea este expresia împietrită a măreției, fondată în 1160 de Marele Maestru al Templierilor.

Următoarea noastră destinație Fátima, este unul dintre cele două locuri de pelerinaj din Europa – consfinţite de Papalitate – în care şi-a facut apariţia Fecioara Maria în 1917, în fața a trei copii din satul din apropiere. Pe pajiștile de odinioară, acum se înalță două biserici impresionante ca frumusețe și ca mărime. Pentru catolici, Fátima este unul din locurile de pelerinaj cele mai de seamă, iar o vizită aici ne oferă o idee despre dimensiunea culturii religioase a acestei țări profund catolice.

Cost suplimentar, se achită la destinație: 10 euro/ persoană, bilet intrare Convento de Cristo din Tomar.

 

COSTA DE PRATA HOTEL 3«

Localizare. Hotelul se bucură de o locație excelentă în Figueira da Foz, la 500 m depărtare de Fortul Santa Catarina și 280 m de Cazinoul Figueira. Plaja Claridade se află la 200 m depărtare față de hotel, astfel că turiștii se pot bucura oricând de o baie în mare. Atracțiile principale din Figueira da Foz sunt plaja generoasă și cazino-ul, completate de restaurante, cafenele și magazine de suveniruri pline de farmec local, indiferent de sezon.

Facilitățile hotelului: Restaurantul oferă preparate specifice Portugaliei, iar oaspeții se pot relaxa cu o băutură la barul hotelului. Accesul WiFi este gratuit în întreaga proprietate.

Facilitățile camerelor: Camerele includ acces gratuit la internet WiFi, aer condiţionat, TV prin satelit și telefon. Ferestrele mari oferă multă lumină naturală. Băile private includ articole de toaletă gratuite și uscător de păr.

 

Observații

Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă.

Partajele pot fi onorate. La solicitarea expresă a turistului, cazarea se poate face într-o cameră dublă, care va fi partajată cu un alt turist, ales în mod aleatoriu de agenția de turism, dintre ceilalți turiști care își exprimă această opțiune.

Unitatea de cazare menționată în acest program poate fi modificată, în acest caz agenția oferind o alternativă similară.

Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea oficială pentru țara vizitată și respectă standardele locale.

Imaginile prezentate în acest program sunt cu caracter informativ. 

Distribuirea camerelor se face la recepție și orice problemă legată de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către client direct la recepție, asistat de reprezentantul agenției.

 

Condiții de călătorie

Este necesară prezența la aeroport cu 3 ore mai devreme față de orele de plecare.

Check-inul se face la aeroport și este oferit gratuit.

Fiecare pasager are inclus maxim un bagaj de cală, cu o greutate de până la 20 kg și un bagaj de mână de 40x30x20 cm care nu poate depăși 7 kg.

Agenția de turism nu este responsabilă de eventualele modificări ale zilelor sau orarului zborurilor, operate de companiile aeriene și nici pentru eventualele modificări ale programului survenite datorită acestora.

Deși se fac toate eforturile pentru a opera tururile cum sunt prezentate, în unele ocazii (condiții meteo nefavorabile, drumuri blocate, etc.), poate fi necesar să facem modificări la traseu sau ordinea obiectivelor din itinerar, fără a se afecta structura generală a programului.

Autoritățile locale își rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a persoanelor care nu prezintă suficientă încredere. Agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situații.

Grupul minim pentru organizarea programului este de 30 persoane.

Plata se face în euro sau lei (curs BNR din ziua respectivă + 2%).

Tarifele pot suferi modificări, fără notificare prealabilă, în funcție de fluctuații ale taxelor, ale combustibilului sau inflație.Tariful pe care îl cotăm în momentul rezervării, inclusiv orice majorări sau reduceri aplicabile la acel moment, este prețul pe care îl garantăm.

Programul este adaptat în general pentru persoanele cu mobilitate medie, care se simt confortabil cu plimbarea pe parcursul zilei. Turiștii sunt așteptați să urce și să coboare din autocar, să se deplaseze prin localități, să urce și să coboare scări sau pante ușoare și să poată petrece timp în picioare în timpul vizitelor.