REVELION 2026
Rezervări: tel. 0749 262390; 0351 181739; email adielatravel@yahoo.com
SENIOR VOYAGE
REVELION SUBTROPICAL PE COSTA DEL SOL
Malaga – Sevilla – Granada – Gibraltar – Cordoba – Ronda – Setenil de las Bodegas – Marbella – Puerto Banús
PERIOADA: 28.12.2025 – 04.01.2026
PREȚ: 1030 € / persoană în cameră dublă/ program
Rețeta perfectă pentru un Revelion memorabil? Climatul subtropical, peisajele de coastă scoase din povești, istoria captivantă, o petrecere pe ritmuri de flamenco și gusturile inconfundabile ale preparatelor spaniole, toate adunate într-o vacanță splendidă în sudul Spaniei
Ce te va încânta în această călătorie
Măreția celui mai spectaculos monument al Spaniei în Alhambra
Imersiunea în arta vizuală locală, de la Picasso la graffitti-urile moderne în Málaga, un oraș în continuă evoluție
Córdoba și Sevilla, cele mai fascinante orașe ale Andaluziei, cu monumente fabuloase și spirit pasional
Plimbarea printre iahturile luxoase de milioane de dolari în Puerto Banús, Marbella
O întâlnire plină de culoare și ritm nebun cu muzica flamenco, la ea acasă̆
Hola! Bienvenido în Andalusia! Imediat după̆ aterizare ne îndreptăm spre hotelul care ne va găzdui, pe Costa del Sol, cartierul general de unde pornim în explorările noastre în următoarele zile. Pe drum ascultăm poveștile ghidului despre geografia, obiceiurile și cultura locală și ne cunoaștem cu ceilalți participanți la program. Tot acum descoperim informații utile despre excursiile opționale recomandate, ocazie numai bună de a alege ce te tentează, dacă nu ai făcut-o încă.
TARIFUL INCLUDE
7 nopți cazare la hotel 4* pe Costa del Sol
Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă
Petrecere de revelion cu cină festivă, pachet băuturi (open bar) și muzică
Transport avion București – Malaga – București
Taxele de aeroport
Transfer aeroport–hotel–aeroport
½ zi excursie la Malaga
Vizite ghidate conform descrierii
Transport autocar clasificat la destinație
Asistență turistică toată perioadă
TARIFUL NU INCLUDE
Asigurarea medicală de călătorie și asigurarea storno
Intrările la obiectivele turistice
Mese de prânz
Cheltuieli personale
Excursiile opționale
Aparat audio pentru tururile ghidate: 3 €/ persoană/ zi
Reduceri & Suplimente
Supliment SGL: 150 euro
Reducere TPL: 50 euro
Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au însoțitor peste 55 ani: supliment 50 euro
EXCURSII OPȚIONALE
Sevilla: 70 €/ persoană
Granada: 60 €/ persoană
Gibraltar: 50 € /persoană
Cordoba: 65 €/ persoană
Ronda și Setenil de las Bodegas: 55 €/ persoană
Marbella și Puerto Banús: 45 € /persoană
!! Reducere 10% la pachetul de excursii opționale la achiziționarea în avans, din țară, a minim 3 excursii opționale.
LOCURI PREFERENȚIALE EXCURSII OPȚIONALE
Nou! Supliment loc preferențial autocar: 25 €/ persoană.
Locurile preferențiale sunt limitate la primele 2 banchete.
Locurile preferențiale pot fi selectate doar în momentul efectuării rezervării și nu pot fi adăugate ulterior sau pe o rezervare existentă.
NOTE EXCURSII OPȚIONALE
Tarifele excursiilor opționale includ ghidajul în limba română și transportul cu autocar clasificat pe traseul indicat.
Tarifele excursiilor opționale nu includ intrări la obiectivele turistice, plimbări cu barca, degustări sau mese de prânz.
Obiectivele turistice menționate în programul excursiilor opționale se vizitează doar la exterior.
Biletele de intrare sunt valabile la data publicării programului, dar sunt informative și pot suferi modificări, fiind independente de agenția de turism.
Grup minim pentru a organiza excursiile opționale: 20 persoane.
Excursiile opționale se achită online, în agenție sau la ghid (la destinație doar în numerar, fără discount)
Ultima dată de achiziționare a excursiilor opționale cu reducere, este la plata finală, cu 21 zile înainte datei de începere a programului turistic.
Excursii gratuite
Malaga
Ne vom îndrepta spre orașul Malaga, care se poate mândri cu o istorie de peste trei milenii, fenicienii fiind fondatorii primei așezări pe aceste locuri. Un alt motiv de mândrie pentru locuitori este faptul că aici s-a născut și a petrecut primii ani de viață marele artist Pablo Picasso. Málaga modernă, revitalizată, este acum orașul despre care vorbește toată lumea. Cele 30 de muzee ale sale, scena de artă urbană și zona portuară radical regândită sunt completate de restaurante cochete și de o stradă comercială votată printre cele mai elegante din Spania.
Calle Marqués de Larios, îmbrăcată în marmură, găzduiește buticuri ale caselor de modă în clădiri vechi restaurate cu mult bun gust, unde abundă marfa de calitate, de la rochii flamenco la dulciuri locale și vin de Málaga. Facem un tur panoramic al orașului și mergem la pas prin centrul istoric. Această excursie se va realiza fie în prima zi de program, în drum de la aeroport spre hotel sau în ultima zi, înainte de transferul spre aeroport.
Excursii opționale
Sevilla: 70 €/ persoană
O zi în care ne vom bucura de priveliști pe care sigur le-ai întâlnit în cinematografie sau măcar într-o revista de lifestyle în Sevilia, capitala Andaluziei. Pătrundem chiar de la sosire în inima centrului istoric și admirăm Palatul Alcazar și Catedrala din Sevilla, locul de veci al lui Cristofor Columb. Este cea mai mare catedrală gotică din Spania, iar ornamentația și grandoarea ei uimesc prin fiecare detaliu. În vecinătate se află Judeira (Cartierul Evreiesc) unde ne vom plimba pe străzi înguste, privind în curțile pitorești și ne vom bucura de parfumul florilor care parcă răsar din fiecare colț sau pervaz pe lângă care trecem. După o pauză de prânz, putem face o croazieră pentru a repera alte atracții: podurile (cel mai îngust pod din lume, un altul construit de Eiffel și un pod realizat de celebrul architect spaniol Calatrava), dar și pavilioanele construite cu prilejul expoziției mondiale din 1929. În timpul explorării de azi mai vedem Paseo de Colón, arena de tauri Plaza de Toros de la Maestranza (cea mai veche din Spania), Torre del Oro de pe malul râului Guadalquivir (de unde plecau și se întorceau corăbiile spre Lumea Noua) și Opera de la Maestranza. Doar pentru cunoscătorii și iubitorii de operetă: într-una dintre piețele orașului trecem pe lângă balconul și casa Rosinei din opera Bărbierul din Sevilla și pe lângă Fábrica de Tabacos, vechea fabrică de tutun a orașului, o clădire neoclasică enormă în care lucra Carmen, cunoscută din opera cu același nume de G. Bizet.
Cost suplimentar pentru cine dorește, se achită la destinație: 15 - 25 euro/ persoană bilet intrare Palatul Regal Alcazares Reales; 20 euro/ persoană croaziera.
Granada: 60 €/ persoană
Imediat după micul-dejun, plecăm spre una dintre cele mai bine păstrate comori ale Spanei, Granada, orașul menit să fie capitala Imperiului Spaniol. Moștenirea sa bogată impresionează la fiecare pas. Granada ne oferă bucuria contemplării încă din depărtare a Munților Sierra Nevada, iar Palatul Alhambra cu turnurile sale roșii domină cromatica orizontului. Facem o plimbare de descoperire a centrului vechi și ne oprim la Choral del Carbon, Catedrala din Granada, Piața Nouă, Tribunalul Superior și la Capela Regală, unde se află mormintele cuplului regal Isabela de Castilla și Ferdinand de Aragon, din secolul al XVI-lea.
Cost suplimentar pentru cine dorește, se achită la destinație: 6 euro/ persoană bilet intrare Catedrala din Granada; 6 euro/ persoană bilet intrare Capela Regală; aprox. 40 euro/ persoană bilet intrare Complexul Monumental Alhambra.
Córdoba: 65 €/ persoană
Astăzi călătorim spre Córdoba, unde influențele maure, iudaice și creștine sunt omniprezente în arhitectură, cultură și în gastronomia locală. Prima noastră oprire este la Alcazar de los Reyes Cristianos. Palatul și fortăreața au servit ca reședință regală a Isabellei I a Castiliei și a lui Fernando al II-lea de Aragon, apoi ca sediu al temutei Inchiziții spaniole și închisoare, iar mai recent ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. Între zidurile sale au avut loc nenumărate evenimente marcante pentru istoria țării, printre altele aici și-a prezentat planul, în fața cuplului regal, Cristofor Columb. Cordoba găzduiește și Mezquita, o catedrală în care se păstrează vechea moschee maură - un exemplu interesant al interacțiunii culturilor creștine și musulmane din Spania. Descoperim acest exemplu suprem de arhitectură și apoi continuăm către Cartierul Evreiesc unde ascultăm povești, istorii și legende ale evreilor sefarzi. Trecem pe lângă Sinagoga cu decorațiuni maure și oprim într-un suk. Orașul este plin de baruri tapas tradiționale, perfecte pentru a lua masa. Nu trebuie să ratăm delicioasa salmorejos de Córdoba, o supă groasă de roșii, garnisită cu jamón ibérico. La final putem colinda prin cartierul commercial, printre sute de magazine și buticuri.
Cost suplimentar, se achită la destinație: 10 - 13 euro/ persoană bilet intrare Mezquita; 5 euro/ persoană bilet intrare Alcazar de los Reyes Cristianos.
Gibraltar: 50 €/ persoană
Ai tot auzit de strâmtoarea cu același nume, dar locul în sine are mult mai multe de oferit. Vizita noastră începe cu un tur panoramic și se continuă pe jos, prin cele mai frumoase zone din fosta colonie britanică: Victoria Stadium, cazematele din sec. 18-19, Watergate, Queensway, Main Square și Main Street. În plimbările noastre ajungem să vedem atât cartierul Irlandez și cartierul Arab, cât și Parlamentul, Primăria și Catedrala. Ne bucurăm de timp liber pentru prânz, dar mai ales pentru cumpărături. Gibraltar este "Porto Franco", ceea ce înseamnă că ne putem bucura de prețuri fără taxe, în special pentru parfumuri, ceasuri, țigări trabucuri și băuturi fine. Acesta este locul în care produsele marilor companii din întreaga lume ajung pentru prima dată pe piață. În ultima parte a zilei, în funcție de disponibilitate și extracost, putem opta pentru o cursă cu microbuzele locale spre Upper Rock. Vedem aici singura colonie de macaci sălbatici din Europa și Peștera Sfântul Mihail, fost spital militar improvizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, actuală sală de spectacole, cu o acustică excelentă.
Cost suplimentar pentru cine dorește, se achită la destinație: 40 euro/ persoană pachet complet vizită Gibraltar (urcarea cu microbuzele locale spre Upper Rock, rezervația naturală, peștera și colonia de macaci incluse).
Ronda și Setenil de las Bodegas: 55 €/ persoană
Ați auzit de faimoasele „Sate Albe”? Pentru cei care au ocazia să petreacă o vacanță în Costa del Sol acestea sunt o destinație care nu poate fi ratată. Vizităm două dintre aceste „Sate Albe”: Setenil de las Bodegas și Ronda, aflate în mijlocul munților, într-un cadru natural deosebit. În Setenil, explorăm faimosul sat de sub stânci și admirăm peisajele rurale. În timp ce majoritatea orașelor căutau protecție pe stânci înalte, oamenii din Setenil de las Bodegas au făcut tocmai pe dos, făcându-și adăposturi în peșterile de sub stâncile abrupte ale Rio Trejo. S-au păstrat multe dintre casele-peșteră originale, unele fiind transformate în baruri și restaurante. De aici mergem spre orașul Ronda, locuit odinioară de bandiți, războinici de gherilă și rebeli. Locația sa spectaculoasă în vârful defileului El Tajo și statutul său de cel mai mare dintre Satele Albe din Sierra Betica l-au făcut extrem de popular. Luptele moderne cu tauri au fost inventate practic aici la sfârșitul sec. al XVIII-lea, iar faima orașului a fost răspândită și mai mult prin asocierea sa cu Ernest Hemingway, un pasionat de corrida. Vedem obiectivul principal al Rondei, podul Puente Nuevo care se întinde peste hăul de deasupra canionul El Tajo. Apoi, ne plimbăm spre Convento de Santo Domingo – reședința regală și Tribunal al Inchiziției Spaniole, fosta Moschee, Biserica Santa Maria la Mayor și arena de tauri Maestranza, una dintre cele mai vechi din Spania.
Marbella și Puerto Banús: 45 €/ persoană
Astăzi ajungem în Marbella, devenită în timp destinația preferată a celebrităților, starurilor de film și a familiilor regale. Marbella oferă priveliști minunate, plaje cu aspect tropical, nisip fin, ape turcoaz și localuri elegante. Cu mult înainte ca Marbella să atragă jucători de golf, milionari și dictatori latino-americani pensionați, orașul a fost casa fenicienilor, vizigoților, romanilor și maurilor. Mergem la pas pe aleile vechi de sute de ani, flancate de clădiri istorice și de șiruri de vase de ceramică ticsite de flori. Vizităm artera principală Avenida Ricardo Soriano, Paseo Maritimo și Piața Portocalilor. Apoi ne îndreptăm spre unul dintre cele mai luxoase locuri din lume - Puerto Banús, un punct cheie pe Costa del Sol pentru celebrități și bogați. Timp liber pentru a te plimba în portul de agrement, promenada sau prin mall-urile de lux.
HOTEL BLUESEA GRAN CERVANTES 4«
Localizare. Bluesea Gran Cervantes este localizat pe Costa del Sol, în centrul orașului Torremolinos, într-o zonă animată cu magazine, baruri și restaurante. Hotelul este situat la doar 700 de metri de unele dintre cele mai bune plaje din Costa del Sol, dintre care unele au fost distinse cu steag albastru.
Facilitățile hotelului: Bluesea Gran Cervantes este înconjurat de grădini și oferă oaspeților restaurant, terasă, cafenea și bar, sală de sport și saună. Pentru relaxare există o piscină pe acoperiș, acoperită și încălzită în sezonul rece. Hotelul dispune și de mese de biliard (contra cost) și tenis de masă. WiFi-ul este gratuit în toată proprietatea.
Facilitățile camerelor: Camerele spațioase au balcon sau terasă și sunt dotate cu aer condiționat, TV prin satelit, mini-bar, seif, telefon și internet WiFi gratuit. Băile private includ articole de toaletă gratuite și uscător de păr.
Bine de știut
Este necesară prezența la aeroport cu 3 ore mai devreme față de orele de plecare.
Fiecare pasager are inclus maxim un bagaj de cală, cu o greutate de până la 20 kg și un bagaj de mână de maxim 7 Kg/ persoana (dimensiune maxim admisa 40/30/20 cm )
Check-inul se face la aeroport si este oferit gratuit
Agenția de turism nu este responsabilă de eventualele modificări ale zilelor sau orarului zborurilor, operate de companiile aeriene și nici pentru eventualele modificări ale programului survenite datorită acestora.
Deși se fac toate eforturile pentru a opera tururile cum sunt prezentate, în unele ocazii (condiții meteo nefavorabile, drumuri blocate, etc.), poate fi necesar să facem modificări la traseu sau ordinea obiectivelor din itinerar, fără a se afecta structura generală a programului.
Autoritățile locale își rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a persoanelor care nu prezintă suficientă încredere. Agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situații.
Grupul minim pentru a organiza acest program este de 30 persoane.
Plata se face în euro sau lei (curs BNR din ziua respectivă + 2%).
Tarifele pot suferi modificări în funcție de fluctuațiile taxelor sau ale petrolului, impuse de compania aeriană.
Programul este adaptat în general pentru persoanele cu mobilitate medie, care se simt confortabil cu plimbarea pe parcursul zilei. Turiștii sunt așteptați să urce și să coboare din autocar, să se deplaseze prin localități, să urce și să coboare scări sau pante ușoare și să poată petrece timp în picioare în timpul vizitelor.
Observații
Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă.
Partajele pot fi onorate. La solicitarea expresă a turistului, cazarea se poate face într-o cameră dublă, care va fi partajată cu un alt turist, ales în mod aleatoriu de agenția de turism, dintre ceilalți turiști care își exprimă această opțiune.
Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea oficială pentru țara vizitată și respectă standardele locale.
Hotelul menționat în acest program poate fi modificat, în acest caz agenția oferind o alternativă similară. În această situație locația, facilitățile hotelului și dotările camerelor pot suferi modificări.
Imaginile prezentate în acest program sunt cu caracter informativ.
Distribuirea camerelor se face la recepție și orice problemă legată de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către client direct la recepție, asistat de reprezentantul agenției.






















