Rezervari on-line

Rezervări: tel. 0749 262390; 0351 181739; email adielatravel@yahoo.com

 

SENIOR VOYAGE

BUCOVINA ȘI MĂNĂSTIRILE PICTATE

Cheile Bicazului – Piatra Neamț – Gura Humorului – Muzeul Oului din Vama – Mănăstirile pictate – Mănăstirea Putna – Chilia Daniil Sihastru – Marginea – Fălticeni – Suceava – Botoșani – Ipotești – Ținutul Neamțului – Hanul Ancuței

 

Albastrul de Voroneț al mănăstirilor pictate din Bucovina merită sorbit din priviri acolo unde a luat naștere; căci orice poză, oricât de bună, nu va reuși să surprindă nuanța sa la fel de bine ca privirea încântată a călătorului. De la mistica oului închistrat cu arhaice simboluri huțule, la țesături și pânzeturi naturale, de la iile-poveste la ceramica neagră de Marginea, Bucovina te va cuprinde treptat și te va lăsa fără grai. Noi încă suntem surprinşi de bogăţia culturală a Bucovinei și te invităm să descoperi alături de noi istoria uneia dintre cele mai frumoase regiuni ale țării.

 

Ce te va încânta în această călătorie

Capela Sixtină a Estului… Voroneț, unde afli de ce a fost supranumit așa și care e țara care ar fi vrut să cumpere și ulterior strămuta, sfântul lăcaș

Traseul prin Cheile Bicazului, întretăiate de stânci golașe de calcar, înalte de 300 m

Apusul de soare care prinde contur, nu doar la Delavrancea-n carte, dar și în realitate la Suceava, în Cetate

Să descoperi cum și mai ales cu ce au fost mixate culorile vegetale sau minerale din frescele exterioare

Mândra glăsuire a pădurii de argint, pictura maestrului Grigorescu și intimitatea unei case monahale, la Agapia

 

Program

Ziua 1: Cheile Bicazului – Piatra Neamț – Gura Humorului (aprox. 520 km)

Plecăm din București dis-de-dimineață. Orele prânzului ne surprind în pitoreasca zonă a munților Hășmaș astfel încât, cu entuziasmul activat de peisaj, ne pregătim aparatele de fotografiat. Imortalizăm atracțiile spectaculosului defileu al Cheilor Bicazului și Piatra de Altar, imagine-simbol cu trecut legendar. Oprim pentru delicatese locale, în imediata apropiere a Lacului Roșu și apoi ne continuăm traseul prin Ținutul Neamțului. Și pentru că drumul nostru trece prin Piatra Neamț, profităm de ocazie și vizităm Curtea Domnească și Turnul lui Ștefan cel Mare. Sosim în Gura Humorului spre seară și ne bucurăm pentru urmatoarele 4 nopți, de atmosfera tipic bucovineană.

Ziua 2: Muzeul Oului din Vama – Moldovița – Sucevița – Marginea – Mănăstirea Putna – Chilia lui Daniil Sihastru (170 km)

O zi în care ne lăsăm ghidați în tainele celor mai spectaculoase mănăstiri din Bucovina, dar și prin mesteșugurile locale. Mărturii istorice de o excepțională valoare, armonios integrate în peisaj, mănăstirile pictate din Bucovina sunt considerate, pe drept cuvânt, capodopere ale artei și arhitecturii mondiale, multe dintre ele fiind incluse în patrimoniul UNESCO. Trecem poarta celor mai frumoase dintre ele: Moldovița și Sucevița, fără a uita de Putna lui Ștefan cel Mare. În drumul spre Moldovița ne abatem spre Muzeul Oului din Vama, loc fascinant, grație colecției inedite cu mii de exponate. Mii de exponate și-un singur cuvânt cheie – migală. Participăm la o prezentare pentru a înțelege tehnica și simbolistica procedeului de închistrare. Pentru cei care au ocazia să ajungă în Bucovina, Chilia lui Daniil Sihastru din apropierea satului Putna și atelierul de ceramică neagră din Marginea, unde vedem ultimii olari tradiționali în acțiune, sunt obiective care nu pot fi ratate.

Ziua 3: Fălticeni – Ipotești – Botoșani – Suceava (aprox. 190 km)

Pășim pe urmele lui Ion Irimescu, unul dintre cei mai importanți sculptori români ai ultimei jumătăți de secol, în Muzeul de Artă din Fălticeni. Fălticeni e prin excelență acel recipient mic în care se păstrează esențele tari. Depun mărturie o Galerie a Oamenilor de Seamă și trei muzee unicat. Apoi către Ipotești, pentru a vedea casa copilăriei poetului Eminescu. Drumul trece cât nici nu clipești pentru că despre Eminescu e lesne să vorbești. Despre copilărie, curiozități de autodidact, animozități ocazionale, povești de iubire, diferențele marcante dintre poet și gazetar, sau teoriile sfârșitului trist. Poposim ulterior în Botoșani, pentru un tur pietonal prin centrul vechi. Admirăm casele reabilitate și ascultăm povestea comunităților evreiești și armenești, fără de care orașul moldav n-ar fi întrunit trăsături la fel de pitorești. Încheiem ziua la Suceava, oraș încărcat de istorie în care influența și moștenirea lui Ștefan cel Mare se face resimțită. Trecem poarta Cetății Domnești și încheiem turul cu o plimbare pe ulițele Satului Bucovinean.

Ziua 4: Mănăstirile Neamțului – Humulești – Târpești (200 km)

Fie alegi să rămâi în oraș, fie te înscrii în excursia opțională (extracost) care îți dezvălui Ținutul Neamțului, având în vizor două dintre cele mai vechi și impunătoare mănăstiri din Moldova: Agapia și Neamț. Ascunsă privirii printre codrii seculari, învăluită în veșmântu-i alb imaculat, Agapia ni se relevă luminoasă ca o icoană. Interiorul zugrăvit de Nicolae Grigorescu este la fel de impresionant. Tot în Agapia trecem pragul atelierului de țesut și vizităm Muzeul Vivant sau casa părinților lui Alexandru Vlahuță, locul în care autorul României Pitorești invita nume ale vieții literar-artistice. Vizităm și Mănăstirea Neamț, o șansă unică de a afla conotațiile mistice ale celui impresionant osuar sau ce este acela un amprentar. După-amiază oprim în Humulești, la Muzeul Memorial Ion Creangă, o căsuță veche păstrată cu grijă, în interiorul căreia domneṣte farmecul copilăriei celui mai mare povestitor român. Încheiem ziua la Casa Măștilor din Târpești, un obiectiv surprinzător și o colecție amplă de autor.

Ziua 5: Humor – Voroneț – Hanul Ancuței – București (490 km)

Nu părăsim al Bucovinei pridvor făra încă o dublă descindere monahală la Humor și Voroneț. Ca ultim popas bucovinean, Hanul Ancuței rămâne imaginea, nostalgic suprinsă în scriitura sadoveniană, cea mai de seamă. Atrași de miresmele îmbietoare gustăm vinul și bucatele locale. Luăm la final o pereche de poale-n brâu ca sufertaș și pe aici ț-e drumul! spre…oraș. Ajungem în București în cursul serii.

 

Hotel Floare de Colț 3«+

Localizare

Hotelul Floare de Colț este situat în natură, lângă Gura Humorului, într-o zonă retrasă și străjuit de pădure. Hotelul a fost modernizat și complet renovat în 2019.

Facilitățile hotelului

Hotelul dispune de restaurant, bar, grădină, terasă, tenis de masă și loc de joacă pentru copii. Internet wireless este disponibil în întregul hotel şi este gratuit. Restaurantul oferă specialităţi bucovinene şi preparate internaționale.

Facilitățile camerelor

Camerele recent renovate dețin următoarele facilități: TV prin cablu, telefon, acces gratuit la internet. Camere sunt dotate cu băi moderne cu duș, cosmetice de baie și uscător de păr.

 

310 € / persoană/ program

 

Date de plecare: 12.05, 26.05, 9.06, 8.09, 15.09, 22.09, 29.09.2025

 

TARIFUL INCLUDE

4 nopți de cazare la hotel 3* lângă Gura Humorului

Mic dejun și cină + un pahar de apă și vin la masă

Seară câmpenească cu muzică de petrecere

Vizite conform descrierii

Transport cu autocar/ microbuz clasificat

Ghid însoțitor pentru întreaga perioadă

 

LOCURI PREFERENȚIALE

Nou! Supliment loc preferențial autocar: 25 €/ persoană.

Locurile preferențiale sunt limitate la primele 2 banchete.

Locurile preferențiale pot fi selectate doar în momentul efectuării rezervării și nu pot fi adăugate ulterior sau pe o rezervare existent.

 

TARIFUL NU INCLUDE

Asigurarea storno

Taxe și cheltuieli personale

Intrările la obiectivele turistice

Excursiile opționale

 

Excursii opționale neincluse în tarif

Ținutul Neamțului, de la mănăstiri la arta populară: 25 euro/ persoană (intrările la obiectivele turistice nu sunt incluse)

 

Reduceri & Suplimente

Supliment SGL: 60 euro

Reducere a 3-a persoană: 20 euro

Persoanele cu vârsta sub 55 ani beneficiază de aceleași tarife la programele Senior Voyage România.

 

PUNCTE DE ÎMBARCARE

București, Ploiești

 

Observații

Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă.

Partajele pot fi onorate. La solicitarea expresă a turistului, cazarea se poate face într-o cameră dublă, care va fi partajată cu un alt turist, ales în mod aleatoriu de agenția de turism, dintre ceilalți turiști care își exprimă această opțiune.

Unitatea de cazare menționată în acest program poate fi modificată, în acest caz agenția oferind o alternativă similară.

Clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea oficială pentru țara vizitată și respectă standardele locale.

Distribuirea camerelor se face la recepție și orice problemă legată de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către client direct la recepție, asistat de reprezentantul agenției.

 

Bine de știut

Plecările pe acest program se fac din București, dimineața la 7.00, de la Parcare Rond Alba Iulia.

Turiștii se vor prezenta la locul de îmbarcare cu cel puțin jumătate de oră mai devreme față de orele de plecare menționate.

Autocarele/ microbuzele transportatoare sunt moderne, echipate cu sistem audio-video, aer condiționat, scaune rabatabile.

Așezarea în autocar/ microbuz va fi realizată de către ghidul însoțitor conform diagramelor de îmbarcare (în funcție de ordinea înscrierii turiștilor).

Autocarul/ microbuzul face popasuri la aproximativ 3 ore.

Îmbarcarea/debarcarea turiștilor din microbuz/ autocar se face doar la stațiile autorizate de pe traseu.

Deși se fac toate eforturile pentru a opera tururile cum sunt prezentate, în unele ocazii (condiții meteo nefavorabile, drumuri blocate, etc.), poate fi necesar să facem modificări la traseu sau ordinea obiectivelor din itinerar, fără a se afecta structura generală a programului.

Grupul minim pentru a se organiza acest program sau excursia opțională este de 20 persoane.

Excursia opțională se achită la ghid, în lei, la cursul BNR din ziua respectivă.

Tarifele excursiilor opționale includ transportul cu autocarul pe traseul indicat și ghidajul.

În cazul în care nu este altfel menționat, excursiile opționale nu includ vizite interioare ale obiectivelor, degustări sau mese de prânz.

Programul este adaptat în general pentru persoanele cu mobilitate medie, care se simt confortabil cu plimbarea pe parcursul zilei. Turiștii sunt așteptați să urce și să coboare din autocar, să se deplaseze prin localități, să urce și să coboare scări sau pante ușoare și să poată petrece timp în picioare în timpul vizitelor.