Hotel Arora 4*
Localizare: Adresa: Yavansu Mah. Esin Engin Cad. No: 103, 09400 Kusadasi, Turcia. Poziționare GPS:37.818378 N , 27.270148 E
Hotelul este situat pe coasta de vest a Turciei, la 50 de metri de țărmul Marii Egee, la cinci kilometri de centrul stațiunii Kusadasi, in apropiere de multe locuri istorice foarte importante, cum ar fi Efes - cel mai vizitat site arheologic din Turcia, Didyma, Priene, Milet sau Pamukale. La distante ușor accesibile se afla si casa si altarul Fecioarei Maria de pe Muntele Privighetorii, templul zeiței Artemis din Efes - una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, satul Sirince care datează din secolul V e.n., Muzeul trenului din Camlik - cu una dintre cele mai mari colecții de motoare cu abur din Europa, Parcul National al peninsulei Dilek, peștera celor șapte sfinți adormiți - conform tradiției, tinerii creștini prigoniți pentru religia lor s-au ascuns aici si s-au trezit după doua sute de ani, când viața nu le mai era in pericol. Zona Kusadasi, cu 300 de zile însorite pe an, are numeroase plaje cu nisip fin si ape calde, de un albastru turcoaz feeric, unde exista posibilitatea practicării sporturilor acvatice, dar si o oferta impresionanta de magazine, cafenele si restaurante, ultimele, extrem de generoase in servirea unei mari varietăți de peste si fructe de mare proaspete.
Facilități hotel: resortul, cu 137 de camere, are recepție deschisa non-stop, schimb valutar, seif (cost suplimentar), minimarket, lounge/camera comuna cu televizor, magazin de suveniruri, frizerie/salon de frumusețe, facilități pentru persoane cu mobilitate redusa, camere pentru nefumători, room-service, fax/copiator, serviciu de călcătorie, curățătorie chimica si spălătorie. Hotelul are doua restaurante interioare si unul exterior, restaurant A’ la Carte, snack bar, cafenea, bar la piscina si lobby bar, vitamin bar, piscina exterioara pentru adulți si copii, piscina interioara, lounge Spa/zona de relaxare - cu diverse tratamente si servicii de înfrumusețare, baie turceasca/baie de aburi, sauna, sala de fitness. Gazdele pun la dispoziție program de animație, tenis de masa si biliard (cost suplimentar). Hotelul dispune de plaja privata cu nisip, șezlonguri si umbrele. Internetul Wi-Fi este gratuit in zonele publice. Animalele de companie nu sunt acceptate. Parcarea, păzită, cu o capacitate de 125 de locuri, este pusa gratuit la dispoziția clienților. Personalul vorbește germana, engleza standard, franceza si turca.
Facilități camere: camerele, cu vedere spre mare sau spre piscina, au balcon cu mobilier, aer conditionat, telefon, televizor, minibar, seif, baie cu dus, uscator de par.
Rezervări: tel. 0749 262390; 0351 181739; email adielatravel @ yahoo.com






















